De ce vrea Elveția să interzică artificiile zgomotoase. Aproape 70% susțin măsura într-un sondaj, iar populația va decide prin referendum

July 1, 2023, Ottawa, On, Canada: People watch as fireworks explode over LeBreton Flats area during Canada Day celebrations in downtown Ottawa, on Saturday, July 1, 2023. (Credit Image: © Spencer Colby/The Canadian Press via ZUMA Press)

Cetățenii elvețieni urmează să decidă prin referendum, la data de 29 noiembrie 2026, dacă vor introduce în Constituție restricții privind utilizarea artificiilor zgomotoase. Inițiativa, intitulată „Pentru restricționarea artificiilor”, a fost lansată de organizații pentru protecția animalelor și a mediului, reușind să strângă peste 137.000 de semnături, conform datelor furnizate de autoritățile elvețiene și citate de Euronews. Propunerea vizează înlocuirea actualelor reglementări fragmentate, stabilite la nivel de cantoane și municipalități, cu un set de reguli naționale. Măsura ar interzice în special artificiile care produc explozii puternice și zgomote intense, utilizate de persoane particulare în timpul sărbătorilor. Produsele pirotehnice mai silențioase, precum artificiile de mână sau cele de tip fântână, ar rămâne permise. Totodată, autoritățile cantonale ar putea acorda excepții pentru evenimente de importanță regională, cum ar fi Ziua Națională a Elveției (1 august) sau festivalurile publice de amploare. Guvernul elvețian a precizat că pragul exact de zgomot care ar determina interzicerea unui produs nu a fost încă stabilit, urmând să fie reglementat ulterior, în cazul adoptării inițiativei. Susținătorii inițiativei invocă impactul negativ asupra calității aerului. Datele autorităților federale indică faptul că în Elveția sunt utilizate anual între 1.000 și 2.000 de tone de artificii, a căror ardere generează între 200 și 400 de tone de particule în suspensie, reprezentând aproximativ 2-3% din emisiile naționale anuale. Fumul rezultat conține particule fine și metale utilizate pentru colorarea exploziilor, substanțe care pot persista în atmosferă în condiții meteorologice nefavorabile. De asemenea, organizațiile de mediu atrag atenția asupra riscului de incendii și a deșeurilor rezultate în urma spectacolelor pirotehnice. Un alt argument central vizează protecția animalelor. Organizația Swiss Animal Protection susține că zgomotele bruște provoacă teamă și dezorientare animalelor domestice, sălbatice și de fermă. Medicul veterinar Maruschka Blaser a explicat că animalele percep sunetele mult mai intens decât oamenii, iar în cazul cailor, stările de panică pot duce la fugă necontrolată și accidente grave. În rândul proprietarilor de câini și pisici, mulți apelează la medicamente calmante sau la izolarea animalelor în perioadele cu activitate pirotehnică intensă. În prezent, există opoziție față de această inițiativă. Reprezentanții industriei pirotehnice avertizează că restricțiile ar afecta afacerile și ar limita o tradiție importantă. Totodată, Guvernul federal și Parlamentul recomandă respingerea propunerii, argumentând că actualele competențe locale sunt suficiente pentru gestionarea situației. Cu toate acestea, un sondaj realizat de institutul gfs.bern pentru radioteleviziunea publică elvețiană indică un sprijin majoritar pentru inițiativă, 69% dintre respondenți declarând că ar vota pentru restricționarea artificiilor zgomotoase. Susținerea este prezentă în toate regiunile lingvistice și în principalele tabere politice. În cazul în care referendumul va fi validat, normele necesare aplicării noilor prevederi constituționale ar trebui adoptate în termen de cel mult doi ani.

Article source: Mediafax | Image credit: Mediafax

News Desk: News Desk is the editorial publishing account for Tringlobe Media News, covering breaking news, public affairs, entertainment, community developments and regional stories across Trinidad and Tobago, the Caribbean and internationally.